LA CE VĂ-AJUTĂ MOARTEA MEA, RĂSPUNSE IOV

Le crește în privire-ntărâtura

și-n sânge  fierea-și fierbe întărâtul;

de după colțuri mă pândesc,

de strajă nopții, rând pe rând,

când ghiara, când copita,

când coarnele, când râtul.

Il văd pe Iov că e beteag,

cu bube-n cap, pe suflet și pe piept.

Tu, Dumnezeu atoateînțelept

și drag

aprinde-mi o lumină s-o ascult,

să înțeleg precum odinioară

de ce gâtlejul lor poftește-atât de mult

pe robul tău

din calea lor ca să dispară?

La ce le-ajută moartea mea,

pe năsălie mort?

Gândul ce-l port

nu-i de folos că platoșa-i prea grea;

vocala  ce-o-mbrac

prea strâmtă-i pentru ei și lungă,

se-mpiedică-n stiharul ei când vor să-mpungă.

La ce li-e bună moartea mea,

sau zilele ce mi-or rămâne după moarte?

Nici pe acelea nu pot să le poarte

că-aripa lor, celui cu bătături de jug,

amarnică durere-i pentru șale.

Vrei să mă-ntrebi ce-i deranjează?

Sulul cărții Tale  –

că mi L-ai scris nu cu cerneală,

ci-n slovă legământă-n fir de rază.

In bunătatea Ta dumnezeiască

iartă-i că nu o fac din rău,

poate săracii nu știu să citească

scrisul Tău.

Impăcă Doamne frica lor de Carte

și potolește ura din rărunchii lor.

N-am fost de când mă știu

înfricoșat de moarte,

ci numai doar că nu de-ajuns de sus

iubirii Tale am știut  să  zbor.

Asigură-i că sulul cărții care mi-ai deschis

nu răzbunării pot  să-l folosesc

ci lacrimii când de  amurg se uscă;

și niciodată n-o să-l murdăresc

cu spurcăciunea sângelui de muscă.

Advertisements