CELE ŞAPTE PUNCTE CARDINALE

Dacă-ai fi muritoare,
aş zice că norilor
le-ai trăit pe rând vieţile.
Mi-aş explica atunci
de unde-ţi vin tristeţile.

Dacă-ai fi muritoare,
te-ai înfiora de spaimă, de frică,
de ceţile,
când mă apropii prea mult
de cuiburile
puilor de rândunică
să le ascult
de unde-ţi vin tristeţile.

Dacă-ai fi muritoare,
ai şti fântânilor
unda tinereţilor.
Ţi-aş mângâia ulciorul
şi soarele lângă soare,
ca două răsărituri în smalţ.
Aş şti atunci cum aş putea
să mă înalţ
până-n adâncul tristeţilor
unde-mpietreşte duhul.

…dar tu eşti Regina
ce stăpâneşte văzduhul,
iar eu, cu struna şi lumina,
grădinărindu-mi roua,
ţi-s doar giuvaiergiu
ce-n bob, eternul tău
prin stih ţi-l face viu –
tezaur rar de frumuseţi!
Zvâcneşte dorul, mugurul tresaltă
iubirii. Acesta i-e tărâmul.
Când mâinii mele înfloreşti
văzduhuri albe-n mângâieri,
cum să nu-ţi beau
adâncile tristeţi,
ca-n luna mai salcâmul?

De mă săruţi în prag de lut,
cu veşnicia-ţi drumuită greu
de-a cer strunind spre vale,
doar numai pentru un sărut
am să-ţi promit
lăuta inimii cântând
întreaga-ţi noapte,
din toate cele şapte
strune cardinale.