Foto: moment before the kiss – rabi khan

CE BINE-ŢI STĂ…

”Ce bine-ţi stă
când te îmbraci
cu-o moarte oarecare,
amirosind a iarbă şi a lut!

Oare gelos,
cum n-ar putea să fie
Eufratul
văzând cum te prefaci,
când fugi şi te ascunzi
prin sălcii,
până te prind,aşa!

(Aici tăbliţa de lut
e spartă, dar descifrăm apoi
continuarea.)

”…nu, veşnicia nu se dă,
Regino, înapoi,
decât pentru-n sărut!”
”Dar am uitat că tu eşti muritor,
nu vrei să o luăm de la-nceput,
că doar aşa ne profeţise luna.
Păcat că veşnicia este una!”

Ce bine-ţi stă
când te îmbraci
cu veşnicia-ascunsă peste sâni,
iar pe deasupra
cu o moarte oarecare
amirosind
ca orzul copt în spic.

”Pe veşnicia ta, ce-mi dai, Ninlil?”,
dar tu te-alinţi ca un copil
ce parcă-ar fi greşit
şi stă în prag.
”Nu-ţi dau nimic,
afurisitule,
că prea de tot mi-eşti drag!”

Prin sălcii iarăşi te ascunzi.
”Iu, hu…Regino, unde eşti?”,
dar tu, ca nimeni să nu vadă,
ademenirea în ispită-o pui
prin merii din livadă.
pe unde floarea e din cântec ninsă.
Alergi,
dar cât de mult îţi place
să fii prinsă!
Sărmanii zei din ceruri n-au habar
ce-nseamnă mângâierea mâinii,
cum face-amurgul
c-un cuib de rândunică!
şi-apoi de ce să-ţi fie frică?
Pe sub pieptar porţi veşnicia
ca să-ţi acoperi sânii.

Ce bine-ţi stă
când te îmbraci
cu-o moarte oarecare…”

Aşa-i cânta îndrăgostitul din Sumer
cu buzele
întregu-i răsărit de soare,
când veşnicia de văzduh i-a sărutat,
pe unde plânge până azi,
prin sălcii, prinţul Eufrat,
sub dâra focului din cer.