
… iar Lazăr ‘naintea dis-de-dimineții,
( când roza pădureață în rouă era crudă)
după rânduiala talmudă
a mers și el să-și scrie în pământ
un copac
numit Pomul Vieții
ca legământ al nașterii.
Legenda spune că Adam
după ce a mușcat
din frupta cunoașterii
s’a îndreptat cu fuga măruntă
spre Pomul Vieții cu frunza de nuntă,
dar n’a mai ajuns că îngerii
către seară i-au fugărit
până în valea plângerii.
Se spune în cartea Bereșit
că’ntoarcerea spre raiul pierdut
e să plantezi un pom anume
al nunții sau vieții
care-ți va fi podeț cerut
spre cealălaltă lume.
Așa făcu și Lazăr ,
un cedru zvelt plantă printre știubeie;
credeai că-i o fecioară
care se roagă
lângă-al stâncii chivot,
acolo lângă șipot,
unde se-oprește luna
isopului aghiazma să i-o beie.

