Cine-a cusut albina
pe sânul florii de salcâm,
părând adevărată
povestea cu o fată
din celălalt tărâm?

Tu, floare din iubirea-ntâi,
câtă lumină ai zburat
ca să ajungi vecină
cu genunea,
pe pragul ei întruchipând
minunea
din tină,
din mireasmă
și din rază?

Unul din altul
ne chemăm, priviri
cu ne-nțeles în bob de spus,
iar din străfundul lor
înaltul,
pecetluit cu floarea lui, pe colț,
aducu-l.

Un pas,
doar unul singur a rămas,
spre îndrăznirea
primului sărut,
dar așteptăm ca să termine
cucul,
de-nsăilat sfielile din noi
și borangicul zării,
ca un suspin,
tot mai departe,
de parcă unu-n altul
fără să știm ne-am fi pierdut
și-ar fi rămas doar floarea de salcâm –
umbra din basmul ce-a trecut
prin amândoi
din celălalt tărâm.

…și așteptam
ca să termine cucul
de-nsăilat sfielile din noi
și borangicul serii..
Și-apoi va fi apoi!