Până aici vor urca brazii,
tisa, molidul și pinul.
Vreun smoc de iarbă ici colo
pentru caprele negre
și țapului
cu luna de os întoarsă în coarne.

Până acolo
vor fi îngăduite cuvintele
cărora doar vulturul alb
le cunoaște zborul ascuns.
E același vultur
din vremea lui Moise,
luminătorul cărării prin nour.

Dincolo!
Spune-ți-mi ce-nseamnă dincolo?
Moartea
e undeva pe la mijloc,
și totuși pe munte.
Dar dincolo,
dincolo de tablele scrise
cu fulger sub grindă de nor,
unde nu mai este nici cuib, nici vizuină,
dincolo mai pur
ca stafia topazei,
”acolo” se pierde din firea-i să fie ”acolo”,
că nici măcar trăznetul
nu îndrăznește să urce
spre-a spune fiilor de nor
de legământul Tău.
Tu numai noaptea îți arăți noaptea
spre-a nu orbi soarele,
pentru că noaptea proorocului
e focul ce-și arde propriul lui foc,
spirală de-ntuneric –
Tu,
Ție însuți izvor și fântânilor jgheab
cum poți întunecata lumină
s-o-ntorci triunghiular pe cerc?

”Până aici,
ai zis pajurei de genuni să Te zboare
din slovă în cifra întorsului opt
cu crucea în cioc,
la mijloc de nor,
în străfunduri de om
ca-n fântânile pietrei de taină
ale scrisului Tău,
iar Ție ți-ai păstrat
sfetnicul de noapte-al luminii.

***

Dormisem sub care noapte
dintru Nopțile Tale?
Azi dimineața m-am trezit
lângă cel mai frumos
dintre feciorii munților Tăi
și bătrânul Avraam îți urca Fiul
pe drum necugetat de om.

Am văzut auzului
cum i se rostesc adâncurile
suflării Tale
că se vedea
până-n străfundul albastrului Tău.
Dincolo de vulturul alb
își ducea fiul lui și al Tău…

***
L-am întrebat pe ghidul turistic:
”De ce Muntele a plâns?
Uitați-vă, de sus până jos –
lacrimile lui!
Priviți-le –
uscata șiroire de sare
pe amândoi obrajii!”

Eram jos.
Printre turiști, teologi
și alți făcători de gunoaie
la poalele Muntelui.
Ghidul:
”It’s a good question, sir!”
și-a început să râdă
râsul cutiilor de pepsi
și al gunoaielor…

Lângă mine…Sau din mine
era plopul tremurător din fiecare frunză?
Se vedea până în glasul lui Dumnezeu
și plopul tremura-n clopoței glasul Lui:
”Avraaaaaaaaame!”
…ame…ame…ame…
Așa striga Tatăl munților noștri
peste cimitirile
nenumăratelor turme de zimbri
fiecare c-o cutie de pepsi stâlcită la cap.
…ame…ame.. ame..
Pe vârful de munte
Avraam junghia
cerbul de flăcării al arderii de tot.
Și Fiul
avea brațele întinse
ca aripile cerbului de flăcări…

”Aceasta s-a făcut
spre pomenirea Mea!