Drumul niciodată nu moare
pentru că moartea este sfârșitului prag.
Oare cel Nenăscut
prin naștere ar putea să sfârșească?

Drumul niciodată nu-ncepe.
El numai se naște.
Măsura vederii
cum ar putea să fie mai ‘naltă
decât rotundul de cerc?

Și totuși,
adevăr rostesc pentru voi,
grăitu-ne-a Yoho,
(culegătorul de drumuri
nuntite în propriul lui Drum),
fără iubire
căile voastre nu vor ajunge la Mine,
pentru că numai Eu
sunt drumurilor Cale,
iar cercului, oricât de perfect,
de nu i-aș fi ochi,
în triunghiul brațelor Mele,
cum s-ar deschide spiralei?

De ce mă-ntrebați despre ea,
de n-ați străbătut
pustia de trandafir sălbatic?
Cercul –
ne-nceput, nesfârșit,
infinitul rotund ca iubirea lui Yoho
când Mire își zboară miezul de noapte
spre constelația Fecioarei în alb!

Ceeace iubire numiți
nici lămpii nu-i de ajuns ca lumină
șchiopătând afumat pe-o biată feștilă.

Fiți Yoho,
cum numai mireasa poate să fie iubire,
floare de piatră oprită în flăcări,
fără cenușă
trupul ei alb soarelui dând răsărit
și miezului de noapte
vâlvătăi.

Eu sunt Calea,
culegătorul drumurilor voastre.
Fiți Yoho –
piatra de foc cu străvezimi de fântâni.
Iată
apele sângelui vostru
s-au transformat deja
în vinul de flăcări al nunții.
Acum sunteți o singură cupă,
și-acesta este sângele Meu
care prin voi se varsă
din drumuri de apă
spre marele Drum al lui Yoho.