Colindând cu Esenin

Patru cai la sănii

pune-mi gând hoinar,

de Crăciun acasă

m-oi întoarce iar.

Zurgălăi să sune

a cleştar şi ger,

chiot, scrie-i lunii

virgula pe cer.

Neaua să scrâşnească

precum lupul prins,

cum trecură anii

brazi cu părul nins!

Hai, bade Esenin

urcă’n troica mea,

pe sub pini copilul  –

tremurândă stea.

Ne aşteaptă mama’n

pragul cu bureţi:

– Fii ai rătăcirii,

pe-unde-aţi fost băieţi?

Si-o să te sărute:

– Nu pleca, rămâi!

Eu ţi-oi face semnul

să spui tu întâi:

“Hei, voi sănii, sănii…”

izbă sub mălin,

dat-am zării anii,

dar la toţi – străin.

Toarnă mamă vinul

să sorbim din stea

că ulcica-i goală

ca şi viaţa mea.

Prea târziu colindul

coborâi pe runc,

peştera-i pustie

de fugarul Prunc.

Mi-a nins mărul vremea

Fiului Pierdut,

ia-mă’n braţe mamă,

iartă ochiul mut,

şi pe brad anină-mi

drumul meu hai-hui

să fim iar cu Pruncul

şi cu mama Lui.