NUMAI PATRU?

– Ești tu apă? ‘ntreabă grâul.
– Du-te, vezi ce-ar zice râul!
Seara-l mint, furiș, cu pleoapa
că aș fi din neam cu apa.
Străiniu și-atât de crudă
nu ai vrea ca să-mi fii rudă?
– În comun n-avem nimic;
doar singurătatea-n spic.

*

– Ești tu aer, ca zefirul
care lunii leagă firul
prin umbrar de palmier?
– Doar de-mi suflu steaua-n cer
pentru semnul de mormânt.

*

– Nu cumva ești de pământ?
– Tare-aș vrea somnul de glie
visurat de ciocârlie!

*

Toate mi-s, dar fără loc,
nici măcar propriul meu foc.
Cerc? Dar centru mi-i afară.
Cântul nu-s, da-I sunt vioară! Continue reading →