JOCUL DE-A COPACUL

Copacii sunt făcuți
după chipul
și-asemănarea omului.

Numai ei știu
să se joace
de-a îndrăgostiții:
O, câte frunze
au pentru săruturi!

Numai ei știu
să se joace de-a moartea
păcălind-o în fiecare an
cu inelul promis,
dar atât de bine ascuns
sub unda rotundă de lemn.

Printre copaci
am văzut Omul
îmbrățișându-și
prima asemănare.
”Ca să fii desăvârșit, i-a zis,
am să învăț
brațele tale cum trebuie să zboare.”
A întins mâinile
pe lemnul copacului-nalt,
așa cum fac îndrăgostiții-n grădină
când unul aleargă spre celălalt,
cer către cer,
lumină spre lumină.

Dar a zburat prea adânc
prin inima omului
să-i prindă zvâcnitul din care se-aude
oceanul vieții ca semn,
iar întors
cu aripile ude,
stropi de sânge
încet picurau
din palmele-ntinse pe lemn.