PRIMUL CUVÂNT AL LUI DUMNEZEU

Le-am zis
că numai tu știi locul
poienilor ascunse-n primul scris,
dar cred, răsfrântului de rază,
când tainele
chiar dacă una peste alta se tot cheamă,
că nu contează
de o fi fost ”să fie”
sau ”să vie”.
Doar una știu că numele ”Luminii”,
de Dumnezeu,
pe limba Lui era rostit
prin ”mamă”.
‘Nainte de a fi Copil,
nu despre asta veni nedumerit
să-ți ceară sfatul însuși Gavriil?

SPUNE-ȚI LUMINA PE DE ROST!

Așa au întrebat
pe Micu-nvățător
clasa de flori, la lecția culorii,
la care toate-au fost.
”Destul cu întrebările pe azi!
Când ți-ai pierdut copilul păzitor,
în nerozie
aduni doar zbârciuri pe obraz,
în loc să-ți re-amintești Lumina,
precum doar o spunem
atât de nelumește, dar numai pe de rost.”

NECAZURI CU MIELUL

”Numai mama poate să fie mai bună
că e mai dulce, dar dulcelui altfel”,
i-am spus puiului de miel,
întinzându-i să guste
din fagurul de miere.
Poți tu să-mi spui
de ce-mi răspunse cu refuz?
”De nu vrei jumătate,
ia măcar nițel”,
ofertă nouă
iarăși îi făcui.
Avea în ochi un scăpărici de rouă,
neînțelesul albăstrui
de început de zare
privirea înflorindu-i glumeața-i bunătate
ca un cireș,
dar întorcându-și capul
continuă în greș:
”Mânâncă Tu, să Te faci mare!”

JOCUL DE-A NUMELE

Și-apoi cu sine însăși:
”O, nu! Nu-i joc de nume!
Spuneți-mi c-a fost joc…,
un joc ce poate minte…”
dar lacrima amară
pe-obrazul ei se prelingea
precum un strop de ceară –
arzând fierbinte,
groaznic de domol.

LECȚIA DESPRE INIMĂ

Și m-am gândit la tine,
cea făr’ de-asemănare
decât serafimii,
cum îngerii am auzit că te cheamă:
Inima este
Prea Curata Născătoare
a Luminii!
Nu-i așa mamă?

CÂND FLORILE NU ÎNTRERUP PE DUMNEZEU

că înainte de culcare,
atunci când mă săruți,
buzele tale ca vârful de tulipă
sunt dulci
ca fagurul de miere?

DIN ISTORIA TRANDAFIRULUI

avea o lacrimă în ochi.
Soarele
nu trebuia să-l certe-atât de rău!
I-am povestit atunci
cum palmei înțepate
ai pus sărutul tău
spunându-mi:
” Nu plânge,
ăsta-i semn de împărat!”
Și știi ce i-am promis
să-l mângâi de a soarelui dojană?
Chiar de-aș avea întregul paradis,
numai pe tine te-aș alege de coroană!

FLOAREA SOARELUI

Floarea Soarelui
se feri de cuvânt să-i răspundă,
dar aplecată deasupra Lui
continuă jocul de-a prinselea cu El,
cercând să se ascundă în vis
după mormântul fiecărei petale.

COPILUL ÎNTREABĂ

La-nceput a fost zborul,
(dar nu doar aripa cum scuturi
chiar înger de-ai fi între fluturi),
presusul de minte, neînțelesul greu
de-a învăța să citești ca albina,
când trupul întreg îți cântă-n aripă
că ai gustat din lumina
sub care-a semnat Dumnezeu.”

DENIE

Inspăimântat rămase Gavriil,
cu crengile deschise,
nemaiștiind să zboare,
iar albina
s-a preschimbat în floare
de făclie, vedenie,
ce nimeni n-a putut s-o creadă
decât privirea de copil:
”De ce-ai fost rea în ceartă?
Du-te și cere-i iertare!
De Vinerea Mare,
nu știi că-n sat la noi,
nu că e înger,
dar chiar tâlhar să fie,
orice-a greșit se iartă?”