Când te rogi
ochii tăi
oare nu de la flori au deprins,
ca-n satul lor din prisacă,
uimite să tacă,
nici măcar răsuflând,
ca să nu-ntrerupă pe Dumnezeu
când le vorbește numai lor –
înadins?

Eu știu că florile au limba lor,
dar n-o prea folosesc;
n-au timp de albine –
culegătoarele
de cântec ne-nceput pentru știubeu.

Ca și ochii tăi
florile
nici măcar nu au nevoie de cuvinte
când lui Doamne-Doamne
se roagă.

Preaînțeleptele albine
știu să culeagă
tăcerea din tăcere – ,
ca și tine,
nectarul rugii de aripă.

Altfel,
cum ași putea să înțeleg