Oare cum v-ați simți
dacă v-ați fi născut și voi copii
(precum noi și săracii copaci),
dacă la voi
ar veni oamenii mari
și v-ar mătura toate jucăriile,
le-ar pune în saci
și le-ar arunca la gunoi?

De ce nu lăsați în pace,
cât timp copacii-s copii,
la fel ca noi să se joace
cu avioane din frunze de aur
ce vântului scapă,
și tot din frunzele lor
bărcuţe
pe drumuri de apă.

Vă întreb: Ce e rău
ghidușiei
de-a trimite în joacă scrisori,
pe margini cu roșu închis,
sau desenate cu-apus
de aur obraznic, ca norii?

L-am întrebat pe bătrân:
”În frunza primită de sus
despre ce ți s-a scris?”
A zâmbit,
dar nimic nu mi-a spus.

La fel și pe fata,
( pe bancă,
acum numai unul din ei).
Căzuse scrisoarea
pe partea ei stângă.
” De ce nu citești
ce ți-a scris pe hârtie de tei
băiatul pe care-l iubești?”
Tăcând, după ce m-a privit,
oare de ce
a început să plângă?”

Lăsați copacii în pace
cu frunzele lor să se joace
de-a zboru-n vârtej,
sau prin parc să se-ascundă,
iar când strada
de ele-o fi goală
să știți că s-au dus să se tundă,
că și copacii,
ca și noi,
se duc iarna la școală!