Fiorul nopţii…
23 Monday Jun 2014
Posted in Uncategorized
23 Monday Jun 2014
Posted in Uncategorized
23 Monday Jun 2014
Posted in Uncategorized
21 Saturday Jun 2014
Posted in Uncategorized
”Hai, repede!,
mi-a zis inima oprită-n urcuș.
Nimeni nu va ști
că de-acasă-am plecat.
Nu cumva ai uitat
să tragi la ușă zăvorul?”
Uitasem, dar nu i-am spus
nici de cheie, nici de clempuș.
”Descalță-te!
De-aici începem zborul!”
Vedeam,
înmărmurit în spăimânt,
cum ne-au prins pe pământ,
și cum o băteau fără de milă
cu biciul electric,
să-mi intre în trup,
sub resteu.
”Mergi tu înainte, mi-a zis.
Îi cunoști odăile și foișorul
lui Dumnezeu,
c-ai mai fost odată pe-aici
când nu te-ndrăgostiseși de mine.
Mergi, dragul meu
și-al trupului rigă
și-I strigă:
Tată,
vino și-ajută la poartă!
Iată,
aripile-s grele!
Mă-ntorc întru duh de albină
cu toate livezile Tale
rodite prin stih de lumină,
cât nu mai pot duce!”
Dar Tatăl
se ascunsese
chiar de îngerii casei
în plânsul Lui greu
și nu ne-a deschis,
ci doar a oftat către noi:
”Inima Fiului Meu
e încă pe cruce…
Duceți-vă și plângeți și voi!”
***
Inima mă privea supărată
cu ascuțite unghiuri pe monitor:
”Puteai să mă ajuți,
o singură dată,
spre marele zbor,
povara luminii să-I ducem obol…”
Eram singuri,
în salonul rece și gol,
nici măcar un înger
cu sumăieș de șiac,
ci numai oamenii de servici,
îngrămădeau de-a valma
în același sac
uniformele de doctori ,
și giulgiurile aruncate ale Lui.
20 Friday Jun 2014
Posted in Uncategorized
20 Friday Jun 2014
Posted in Uncategorized
20 Friday Jun 2014
Posted in Uncategorized
Tags
Pentru ca Somnul să nu se audă,
otăvile după prima cosire
vor avea catifeaua mai crudă.
Pentru ca Somnul să nu se audă,
visul stelei
va fi zvâcnirea în lut,
mireasma argilei –
păgâna.
Pentru ca Somnul să nu se audă,
dă-mi mâna
cu-n cântec
mai mult ca dumbrăvile lunii,
că Somnul se teme
să nu îl atingă lăstunii
cu suveica și dorul…
Lumină-n
mângâiul de pleoape
cum aș putea să mă-ntomn
când întregu-ți april vrea să scape
ca zvârluga din brațele mele ?
Tu,
cântecul buzelor noastre
ca visul să fie real,
ca ulciorul din flăcări și lut,
avem totuși nevoie
de-adâncul veșniciei de Somn
din oglinda nestinselor ape.
Chiar decât mine
te simt cu mult mai aproape.
Nu cumva ăi fi dorul
rămas din primul sărut?
ca visul să-mi fie lumină de lut
am totuși nevoie
de-adâncul veșniciei de Somn
al nestinselor ape,
atât de departe,
necrezut de aproape
Ca visul să fie real
mi-e dor de-o veșnicie de Somn
tu cântec rostit de buzele noastre
și-al nesfârșitelor ape..
19 Thursday Jun 2014
Posted in Uncategorized
19 Thursday Jun 2014
Posted in Uncategorized
18 Wednesday Jun 2014
Posted in Uncategorized
Lumina
se topește
pe trupurile noastre…
O fi amintirea ei
de-ntuneric?
De unde curge tăcerea,
sfâșierea,
străina?
Întinși pe nisip
ne ținem de mână
să nu ne răpească
lumina.
Se-aud
numai apele,
ca-n scrisul lui Garcia Lorca și Vega,
chemări
dureros de albastre:
Nu treceți dincolo
de subțirimea luminii,
grai nou răsărindu-și sărutul,
că numai prin buzele voastre
vom bea din Alfa și-Omega,
sfârșitul de foc și iar începutul…
Soarele
se topește
pe trupurile noastre…
Se-aud
numai apele,
ca-n scrisul lui Garcia Lorca și Vega,
veșnicii dureros de albastre..
18 Wednesday Jun 2014
Posted in Uncategorized