Nu-i loc pentru Iubire, în tot ce-i întrebare.
Din ce nu ai, dă totul, ca să o ai pe toată.
Când mi-ești atât de-aproape, neînțelesul doare
Ca străiniul razei pe muchi de nestemată.

Mi l-ai trimis pe înger, culmi alte să mă-nvețe,
Cum să cuprind cu mintea și inima în luptă.
În zori, zdrobiți, ne-nvinse nebuna-Ți frumusețe
Și l-am forțat să jure pe creanga de măr ruptă.

Acum rămas-am singuri, ca la-nceputul lumii,
Când nu era-ntrebare, nici teamă, nici rețineri.
Ce-adâncă Ți-e iubirea în tot frământul humii,
De Te-am pierdut în mine, Te-am regăsit în Vineri.

Nu îmi mai zice Toma, ia-mi inima, frământă!
Sunt pâinea pentru Cină, doar de Iubire frântă!