Tags

, ,

Storm

De timpul e urcușul, al Tău mă duce prin ieri;
Da’ nu-i nici coborîre, că-s umbră-n dos de mâine.
De ce n-ai zece umeri ca să ne scoți din Vineri,
Să-ntrezărim Taboru-Ți prin amiros de pâine?

Ni-i somn din ce nu-i somnul – părelnic spus, ca duna.
Nu mai striga a piatră când suntem cheag țărânii!
Ești singur… Țipă-n flăcări, în cuib de barză, luna
Strălimpezind durerea din lacrima fântânii.

E Vineri, nume-al Mării cât poate-ntinde largul,
Dar nopții o scânteie îi schimbă satrapia,
În vârf de araraturi Ți-ai ridicat catargul
Pe unde axionul îl scrie ciocârlia.

Ce-o fi lumina-n sine, mereu de-i suferință?
– Nu întreba, Iubirea-i cu Omul de-o ființă!

 

Advertisements