Cercai din luminândă, subțire ca un fum pe
Trezirea dimineții, nălucii să-i prind firul
Comorilor, blestemul din grinda pietrei scumpe
De-a-mi adăpa din sete și ochiul, și respirul.
Mărgeanului – oglindă, în zid de os luminii,
Nu mlădierea coapsei, prin cărămizi ca moaște,
Că neîngăduința cântam prin iad Grădinii;
Nu-n rumen fruct – ispita, ci-n frica de-a cunoaște!
Ca prin pustiu morgana în vârf de munți, castelul.
Lui Caron smulg obolul și milă-i dau ca vornic,
Crai-Nou, doar jumătate ne-arată din inelul
Din fosta Atlantidă, dintr-un străfund de ornic.
Oriunde-ai fi, în noapte stă psalm aprins la geamuri,
Ca primul nins al lunii migdalului pe ramuri.
dumitruichim 
Diodor din Sicilia, în scrierea Biblioteca Istorică, Cartea lll, LX ne prezintă o legendă a lui Atlas astfel: ,,După moartea lui Hyperion – se povesteşte – fiii lui Uranos şi-au împărţit între ei domnia. Cei mai vestiţi au fost Atlas şi Cronos. Atlas a primit domnia de lângă Ocean, iar oamenilor de pe acele meleaguri li s-au spus atlanţi. Atlas şi-a dat numele său şi celui mai înalt munte din ţara sa. Se mai spune despre el că ar fi cunoscut cu deamănuntul, legile mişcărilor cereşti, împărtăşind oamenilor şi teoria formei sferice; de aici vine legenda că Atlas duce pe umerii săi pământul. Şi în această formă închipuită, în care mitologia ne înfăţişează reprezentarea globului ceresc, Atlas avea mai mulţi fii, dintre care unul, Hesperos, se deosebea prin evlavia lui, prin simţământul de dreptate faţă de supuşi şi prin acela al omeniei. Cândva Hesperos – urcându-se pe vârful muntelui Atlas, ca să observe astrele – ar fi fost răpit de furtuni dezlănţuite pe neaşteptate şi a dispărut de pe faţa pământului. Poporul hotărând să i se dea cinstire vrednică de un zeu, i-a fost dăruit, celui mai strălucitor astru de pe cer, numele său… Atlas avu şapte fiice, cărora – după numele lui – li s-a dat un nume comun, Atlantide… Au fost aşezate pe cer şi au primit numele de Pleiade.”
Gnaeus Naevius, în lucrarea Bellum Punicum, scrie la I-VII astfel: “Inerant signa expressa, quomodo Titani, Bicorpores Gigantes magnique Atlantcs, Runcus atque Purpureus, filii Terras.” În traducere: “Au fost semne clare cum titanii, giganţii cu două trupuri (aceştia aveau în loc de picioare două trupuri de şarpe, dar înainte de secolul IV î.e.n., ei erau reprezentaţi ca luptători), atlanţii cei mari. Runcus şi chiar Purpureus sînt copiii Pământului.”
À-Propos, când vine vorba de Atlantida “experții” pomenesc doar de Platon. Se pare că mențiunile celor de mai sus nu au ajuns încă și la urechile lor pricepute. Glumesc, sigur că știu. Dar pentru că noi trebuie să fim în continuare leprele și otrepele Europei, e musai să se continue acest acord tacit și criminal.
Felicitări pentru poezie! Cu soare și cu gânduri bune!
Vă mulțumesc pentru un comentariu atât de doct, care mi-a făcut o deosebită plăcere! O săptămână binecuvântată!
À-Propos, când vine vorba de Atlantida “experții” pomenesc doar de Platon” , de acum înainte vor pomeni și de Ichim! 🙂 Ha.ha…