Cercai din luminândă, subțire ca un fum pe
Trezirea dimineții, nălucii să-i prind firul
Comorilor, blestemul din grinda pietrei scumpe
De-a-mi adăpa din sete și ochiul, și respirul.

Mărgeanului – oglindă, în zid de os luminii,
Nu mlădierea coapsei, prin cărămizi ca moaște,
Că neîngăduința cântam prin iad Grădinii;
Nu-n rumen fruct – ispita, ci-n frica de-a cunoaște!

Ca prin pustiu morgana în vârf de munți, castelul.
Lui Caron smulg obolul și milă-i dau ca vornic,
Crai-Nou, doar jumătate ne-arată din inelul
Din fosta Atlantidă, dintr-un străfund de ornic.

Oriunde-ai fi, în noapte stă psalm aprins la geamuri,
Ca primul nins al lunii migdalului pe ramuri.