Tags

, ,

vitralii-suprapuse

Cu-atâta soare-n creangă, la ce-aș râvni cuvinte?
A pinilor mireasmă, nu-i vorbă mai subțire?
Iau pietrei duritatea, nu prund când cu rubin Te
Rostesc nepreț coroanei a grai din negrăire.

De vrei sărutul mării, Tu-i vălui începutul
Cum ceru-n necuprinsuri mi-l odihnești sub pleoapă.
Te-ascunzi, precum lumina o știe doar sărutul,
Nu bâlbâirea buchei ce tocmai viața scapă.

Ce-adânc îmi ești, Tu, codrul iubirilor spovednic!
Pun morții stinsul flaut ca pe-un vânat, pe seară.
Flămând Te frâng ca pâine. Sunt luminândei vrednic?
Pe umăr pui obrazul ca noaptea pe-o vioară.

Ia-ți jertfa de lumină, iar focul – numai mie,
C-am dăscălit și iadul cum poate iad să fie.

 

 

Advertisements