Tags

,

thorns

Tu nu m-ai vrut ca vrejul, să-mi târâi tânguirea
Prin colbul ce odată va sta pe cruci și carte.
Din osul unui cântec mi-alcătuiși zidirea,
Dând aripei din setea băutului de moarte.

În slovă, târzielnic, de-apari în miezul serii,
Pe hartă doar sahare cu dunele mă-ndrugă.
Tăcerea Ta în toamnă o sorb cu floarea-Ți merii…
De-aceea îngeri frunza și-o scutură din rugă?

Averile furtunii mi-au tâlhărit din vârstă.
De ce-ai chemat nisipul cu Chefa, să-Ți fiu stâncă?
E-a Ta dezlănțuirea!. Și-atât de bine Îți stă
Chemându-mă cu marea, ca inima de-adâncă.

Ca să vânezi Iubirea – nu sulița, nu scutul!
De unde-a-nvățat Iuda să prade cu sărutul?

Advertisements