Tags

,

Fotografii-rasarit-Alexandra03

La ora de moarte spălată,
soarele
veni cu o nouă pețire,
mireasma tăiată
a fânului,
pe unde razele lunii dor.

Tot cerul izbucni în trandafiri,
ca evantaiul păunilor,
descoperind cu pana
nespusul neîndrăznit de fus.

Marea
i-a zis bătrânului:
”Iar ai căzut în minte de copil,
pierzându-ți toată ziua,
pe țărmul celuilalt apus
pentru Ninlil?
Au nu gândești,
că văzduhurilor ei,
nici preț de nasture nu ai?
Măcar un bumb turcoazei, peste umăr,
lumina să i-o-ncheie.

A Vânturilor Doamnă,
chiar dacă
cimotie și stirpe e de zei,
primăvăraticul april,
zvâcnește a femeie
ca flacăra
înaripaților lei.

Apoi
marea a tăcut.
Îi ducea soarelui
povara grea de trandafiri,
tot mai cerniți,
tot mai subțiri,
mai fini decât părerile de rău,
ca spinii din lăuta-mi
ce-și înfioară buchile pe lut,
despre lumina cea din început,
ce numai noaptea se arată,
curgând pe struna mea
către Nibiru tău.

Advertisements