Lui, pomul

oprit ca să-i mai gust

cireșele copilăriei

și fără greșul,

oare lui

nu i-a bătut inima greu

când a chemat

toate păsările soarelui

să-mi jefuie cireșul?

 

Răspunsul tău

de ce-o fi fost de partea lui?

”Lasă-l pe soare-n pace!

Ne-o pricopsi cumva

cu-n tâlc mult mai ascuns sub creangă.

De ce ești rău și nesătul?

Nu vezi,

pentru privighetoare

și copilașii ei,

prin frunze, i-a lăsat destul,

de-ajuns de cină, de ospăț.

Nu-s fructe pentru păsări?

De câte ori să te învăț?”

 

Cum mi-a zâmbit!

Hoțește i-am răspuns

cam tot la fel zâmbind, a târg?

Ce poftă de cireșe m-a cuprins

dar m-am supus, de buze ascultând…

Întredeschise cum erau

păreau un cântec proaspăt

dat în pârg!