Naivity

Sculptorului român Gheorghe Leonida, celui care a
meșterit în Rio de Janeiro cea mai înaltă statuie
din lume dedicată Domnului nostru Iisus Hristos,
și care a murit în 1942 culegând flori de tei

Numai albinele îi cunoșteau păcatele,
că toată ziua erau prin poemele lui
cântate iubitei
din frunză, trandafir sălbatic și floare de trifoi.
Când l-a găsit mort,
sub copacul de liturghii înflorit ca un nor,
gloatele,
în drum către văcari sau abator
îl arătau cu degetul privindu-l de sus.

Părea poetul ca o cruce albă,
cu mâinile prin iarbă întinse,
de pe care Galileianul abia se-nălțase
cu cerul bolților de tei.
Chicoteau de el iarmarocul,
domnul primar
și tot cinul lor de farisei
cu cerbicea tare, inimi jupuind –
socoatele.

Numai albinele
ce-i cunoșteau păcatele
pe crucea lui albă de poet
luară locul
Profetului din Nazaret,
Cel care abia se-nălțase de pe ea
cu toată bolta cerului de tei.

Îl judecară aspru bețivanii,
recuperații-sfetnici de morală
și chiar verdictul divanului rostiră:
S-a sinucis. Normal, bețivul a fost beat!
Din ambulanță
sirena când a încetat,
specialiști în somn au pufăit: Destul!
E moarte clinică de somnambul!
Ce să mai zicem despre botaniști?
Pac-pac!
L-au pus într-un ierbar, etichetat – zălud,
nebunul ce a zis c-ar fi din neamuri de copac
având chiar sânul burdujit cu flori de aur crud .

…numai luna toată noaptea
a vorovit cu fiicele ei din loviști de izvoare
că l-a văzut pe poet în vârful de tei
culegând de la privighetoare
mărunte stele din cântecul ei de priveghi.
Cum luminau în strânsul mâinii
făcliile-n buchet
de 33!
Cum le-a cules pe fiecare-ncet
spre linul început
de dis-de-dimineață
din prima zi a săptămânii
când teiul l-a răpit pe poet!

Advertisements