Octombrie…

De ziua ei
mi-a spus că și-ar dori în păr
cea mai sprițară păpădie.

( O fire-ar să fie-a luminii!
Așa mi se întâmplă
de parcă-ar fi un făcut!)

I-am spus: ”Păpădiile mele
răsar sub galaxia Prier,
dar să-ncerc… O să-ți cer
întâi să-nchizi ochii,
să te gândești că de ziua ta și a lor…”

Și deasupra urechii ușor
i-am prins pe furiș un sărut.

…dar unde-am ajuns?
Care din ulmi mai adie
povestea ce-atunci a-nceput?
Nu cumva am trecut
pe puntea din basmul
ce n-a fost să fie?