Îi rămăsese
numai numele
Scosului-din-Apă
faraoană.
În rest, ca un sul de carte –
deșertul desfăcut spre citit,
rană cu rană.

De ce pentru Prințului Viului
vorba spurcată a moarte
de viperă
colcăie prin cuvinte
mărginiri săpate spre groapă?

Fiii Pustiului
țipă la el sub pojarnica vastă:
Dă-ne apă,
dă-ne apă,
dă-ne apă!

…și a lovit cu toiagul, cu bățul,
la stâncă în coastă,
și din vâna ascunsă în piatră
izvorul
și-a început dezmățul
gâlgâitor de ape fecioare.

Pe Fiii Pustiului,
cu bărdăcile pline-n spinare
nisipul,
râvnitor pentru lut de ulcior, prea hain
prin focul de colb pe rând i-a trecut
dincolo de pragul străin.

Ultimul,
cu numele de Faraon- Scos-din-Nil,
văzând apusul roșu cum plânge
ca un copil,
s-a dat în lături,
însetatului soare
făcându-i loc să bea
din curata răcoare
ce până-n suflet
cu ceruri de noapte te-adapă,
dar din coasta de piatră
curgea acum
numai sânge,
sânge din coastă curgea
amestecat cu apă.

Dumitru Ichim
Kitchener, Ontario

Advertisements