Apoi s-au aprins luminile în sală
și a trebuit să coborîm spre plecare.
Cum poate un ecran
pe care-a curs atât de mult sânge,
pe care-atâtea vieți
ca arborii s-au rupt prin întuneric,
cum poate să rămână
atât de alb și liniștit ca o pânză de mort?

Ne strângem mâinile mai strâns,
cum crește frigul din ecranul alb!
Și la ieșire
tragem cu coada ochiului
cum umbrele noastre trec pe ecran
și-ți spun de oglinda
chiar murdărită de timp
oricât de puțin,
trebuia demult aruncată…

Ce bine e să cobori
spre plecare…

Advertisements