– O să-l iubesc,
numai atunci
când râul se va-ntoarce spre apus.

– Dar poate cine știe,
o întrerupse norul,
mi s-a-ntâmplat și mie
când aluniul din privirea ei
la toate scăpăra un nu.

Apoi tăcu,
ducând în brațe psalmul sfânt de dor
atât de feciorelnic în văpaie,
că sus, adânc strălucitorul luceafăr se opri
văzând că mirele,
ce o cânta către izvor,
purta hlamida diamantelor din ploaie.

Advertisements