Încet,
și mai încet,
târguindu-se cu măslinii,
încearcă să pătrundă seara
și peste Nazaret.

Maria,cu acul
căznește la gherghef
să prindă din albastru
începutul stelei din undă –
nălucă de aur, sau duh de sidef?

Umbrele încep să se-ntindă…
Nevăzutul înger al casei
cântând ține în pumni
puișorii de rândunică
din cuibul de sub grindă
până va veni mama lor.

Din vârf de daltă și briceag
Bătrânul Iosif i-a cioplit
un miel și un asin.
După ce îl privește cu drag

se-ntoarce la rindea și geluit.

După un timp Copilul,
prin rumeguș și talaș,
cu ochii mari de taină,
îl trage de haină,
ceva foarte grav vrând să-i spuie!
Cu mânuța
strânge în palmă două cuie:
” Tu nu știi acestea
cât de rău înțeapă și mușcă?”
Și mustrător îi face și semn:
”Oare ție nu ți-e milă de lemn?”

Maria aruncă ghergheful
și-L strânge la piept pe Iisus:
” Of, Simeoane, Simeoane…!”

”De unde mă cunoști
că spui că vicleșugului nu-i port
în sânge nici otrava, nici veninul lui?”,
nedumerit L-a întrebat Natanail.
” ‘Nainte te-am văzut cerșind
smochinului
o binecuvântare din lemnul lui de har,
răspunse Fiul de Teslar.
Ești singurul pregustător de semn,
cum Tatăl meu, atoatecreator,
de îngeri puse sub lăcat,
chiar mai presus
ființei lor,
(cum, taina n-ai aflat?)
pe toți copacii i-a făcut din lemn!
De-i leagăn, sau lingură,
sau cumpăna fântânii,
sau jgheabul sau găleata,

de-i punte, sau e fus,
subțire spumă de vioară,
amin, amin, vă spun a câta oară?
Numai prin lemn vorbește Cel de Sus!
Și lemnul Mă cunoște ca pe-un tată,
lăsându-mă să trec
ca printr-un nor prin ușa încuiată.
Când m-or sui pe lemnul Meu
abia atunci veți limpezi cuvântul:
Numai prin lemn ne-mbrățișează Dumnezeu!

Student fiind la Seabury-Western
m-am întâlnit cu ea
într-o poveste umbroasă din parcul
de pe malul lacului Michigan.

”E-adevărat că românul s-a născut
îndrăgostit și poet?”
m-a întrebat cu-o vocală de-alint
dându-și ochii pe spate discret.
” De unde-ai aflat?” o-ntrebai.
”E simplu! Culorile steagului tău:
albastru și galben și roșu!
Să începi cu albastru!
Ce cântec visării
când cerul tău tânăr
sprințarul sărut fură mării!
apoi continuă
cu buzele subțiri,
…și să sfârșești cu roșul-
culoarea primelor iubiri!”

”Sweetheart,
you are completely wrong!
E roșu, galben și albastru!”

Parcă citeam în ochii ei albaștri
ispita hârjonindu-se cu șoapta.
Așa mi s-a părut.
( Ce-ar fi ca pe furiș să o sărut?)
”Too bad, my darling!
că nu citiți și voi
de la stânga la dreapta,
ca toată lumea scrisul;
chiar și culorile de steag!”
și mâna mi-o strânse cu drag.

Buzele noastre
cât de aproape au fost de-un sărut!
…dar am rămas la mijloc.
Galbene frunze cădeau printre noi,
stânjenite parcă
de sfielile noastre.
De-atunci mereu au căzut,
peste-o carte uitată

”Caiafa,
unul dintre noi I-a dat ideea
ca de pe cruce să coboare,
dar n-a răspuns,
cred ca să facă-n ciudă
și nouă și la toți mai marii.
Cu capu-ntors, ca o sfidare,
ce plănuia când asculta
tâlharii?

Ce e mai grav,
că nu se auzea ce spune,
a fost când unul din tâlharii convertiți
( eu cred că nu mi s-a părut)
i-ar fi cerut
să facă ultima minune.
Tare mi-e frică
de-un gând care mă duce,
dacă în ultima Lui clipă
o să răspundă rugăminții lor,
lăsându-i ca în locul Lui
să se coboare de pe cruce?”