Student fiind la Seabury-Western
m-am întâlnit cu ea
într-o poveste umbroasă din parcul
de pe malul lacului Michigan.

”E-adevărat că românul s-a născut
îndrăgostit și poet?”
m-a întrebat cu-o vocală de-alint
dându-și ochii pe spate discret.
” De unde-ai aflat?” o-ntrebai.
”E simplu! Culorile steagului tău:
albastru și galben și roșu!
Să începi cu albastru!
Ce cântec visării
când cerul tău tânăr
sprințarul sărut fură mării!
apoi continuă
cu buzele subțiri,
…și să sfârșești cu roșul-
culoarea primelor iubiri!”

”Sweetheart,
you are completely wrong!
E roșu, galben și albastru!”

Parcă citeam în ochii ei albaștri
ispita hârjonindu-se cu șoapta.
Așa mi s-a părut.
( Ce-ar fi ca pe furiș să o sărut?)
”Too bad, my darling!
că nu citiți și voi
de la stânga la dreapta,
ca toată lumea scrisul;
chiar și culorile de steag!”
și mâna mi-o strânse cu drag.

Buzele noastre
cât de aproape au fost de-un sărut!
…dar am rămas la mijloc.
Galbene frunze cădeau printre noi,
stânjenite parcă
de sfielile noastre.
De-atunci mereu au căzut,
peste-o carte uitată