NEPLURALE

Tags

71fc75740b7c1003d1eb012565e3f6f3-Denis Nolet - Night tango in Paris

Precum foamea,
nici setea
nu are plural,
asemeni cu mărul din rai.

Numai buzele îndrăgostiților
ar putea să ne-explice de ce,
dar tac.
Unul altuia – ghindă
spre codrii adânci de stejari!

Nici luna mai
nu poți s-o compari
cu altă mireasmă de tei.

Precum foamea,
și setea
îndrăgostiții o scriu
cu litera mare,
din caligrafia cireșelor-cercei,
când în ochi li se-oglindesc
și soarele și roua.

Pentru pluralul lor,
prin ecuații,
care mai de care,
cu lance și spadă și scut,
s-a căutat rezolvare.
Rezultatul?
(alfa+omega) ar putea fi egale
cu primul sărut,
dar la puterea a doua.

SPUN UNII CĂ DORUL, EI ŞI?

Tags

, ,

10353177_10201957070127137_2709780745223816433_n-Przemyslav Wielicki

Cu cât mai negru
va fi norul,
cu-atât mai albă –
prima-nflorire de nea!

Spun unii
că dorul
ar fi un cuvânt
plăsmuit întradins,
că-n alte graiuri
nu ar avea
tălmăcire.

Cum să vorbești de iubire
când niciodată n-ai nins?
Cum să traduci
această noapte adâncă-a minunii
ce alb de cireș către noi izvodi
ca-n pilda cu norul?

Zic unii
că dorul…
– Lasă-i să spună, ei și?

BALADA CAPULUI DE ZIMBRU

Tags

, ,

f752321eacb9cdbdc156663deeb8a5d1_168_300

Demult peste ape
și-al mărilor șapte,
nescrisă pe hartă,
spre miaza de noapte,

acolo-i fântâna
din vrăjile ceții,
de bei – nemurirea
va fi tinereții!

Demult este drumul,
departelui parte,
ca tânăr de-a pururi
să fii fără moarte.

Cu iarba-de-fiare,
descântec de cimbru,
păzit e izvorul
de-al munților zimbru,

o namilă-n stâncă
și coarne de aur,
nimic nu-i scăpase,
nici zmei, nici balaur,

să-i treacă de vamă
spre furt de fântână,
de-a pururea tânăr
în os să rămână.

Veniră vitejii
cu suliți și goarne,
dar prin colb și-au pierdut
armurile-n coarne.

Că nu-i cu putință
ființei deșarte
să bea din fântâna
cea fără de moarte.

***
Prințesei Izvana
din zări de-anatolii,
prinți, regi și-mpărații
trimisu-i-au solii

ca mâna să-i ceară,
regină să fie,
dar ea tuturora:
”Vreau apa-cea-vie!”

Mai mândră ca luna
când iese din apă,
era ca lumina
când dorului scapă.

A nuștiului scrisul
oprise sprânceana,
că nu avea seamăn
domnița Izvana.

Răpire-n cuvinte
nestrânse cu stupul,
ca puiul panterei
sub văl avea trupul.

Din colțuri de lume –
prinți mândri, tot felul!
Dar ea apa-vie
cerea cu inelul.

Se-ntoarseră solii
cu visele sparte,
că n-a fost sub ceruri
un prinț fără moarte,

și mai ales, tânăr
să-și aibă poiana –
inel fără toamnă! ,
cum cere Izvana.

Chiar Laur miresei,
oricât de râvnită,
știa că de fiară
fântâna-i păzită,

că n-a fost sub umbră
un om să se-ntoarne,
ce steaua văzuse
la zimbru-ntre coarne,

cumplit ca stihia,
înalt cât un munte,
copite de aur
și crai-nou pe frunte.

Domnița Izvana,
de neam trapezuntă,
trimise iar vorbă
că-i gata de nuntă,

să aibă-și dorise
pe prințul ei Laur,
cu apa și capul
cu coarne de aur,

să vină să-i ceară
a inimii mână,
cu steaua vieții
răsfrântă-n fântână.

***
De luptă spun munții
c-al zimbrilor taur
o lună luptase
să-nfrângă pe Laur,

da-n cele din urmă
pierdu-n bătălie
și fruntea și steaua
și apa-cea-vie.

Prinț Laur i-aduce
Izvanei, ca-n stemă,
capul de zimbru,
inel, diademă,

iar cronica veche
nici astăzi nu scrie,
că vinul de nuntă
le-a fost apa-vie.

PROLOGUL BALADELOR

Tags

,

fs_voichita

Corn de os suflat în aur
cheamă lung, prelung din veac…

Pentru dor lui Riga Laur
nici chiar cupa nu-i dă leac

și nici scripca pipărată
iaduri scăpărând în danț,
când prin inimă-i s-arată
mlădioasa din Bizanț.

”Hai, diece, scrie-i iară
despre prințul ei din nord.
Din văzduhuri stea fecioară
să-i aduc sunt de acord.

Buchilor ce-argintu-nrour
dă-le sclipetul din scapăr,
că-ntre coarnele de bour
o să-i prind mândrul luceafăr,

și cu har întoarce-n peană
strămătură de rubin,
c-aș dori să-i pun coroană
peste neamul mușatin.”

***

Pe cărare trapezuntă –
soli cu daruri și inel
pentru-mpărăteasca nuntă
cum n-a fost alta la fel!

Să cânți dorul Rigăi Laur
codrii-n frunze nu ne-ajung.

Corn de os suflat în aur
cheamă lung, tot mai prelung,

iar din prag de mărgărint
cornul lunii de argint
risipindu-se pe apă
basm cum n-a mai fost să-nceapă.

ROMANȚĂ CU FUM DE PERON

Tags

, ,

17724_855609677863572_7495849062326113616_n-sursa foto, Kamil Vojnar
Sursa foto: Kamil Vojnar

La noi în sat
trenul oprea
o singură dată pe zi.
După amiază, spre seară.

Din când în când conduceau
pe câte unul la gară,
pe unde-nfloreau
cei mai frumoși castani.

La fiecare răscruce de moară
cu Șoseaua Viilor,
ni se-mpărţeau
pâine, mere și bani,
nouă, copiilor.

Întrebam
despre cel ce fusese condus,
unde se duce, unde s-a dus?
Cu toții tăceau, ca-n lada goală
blestem de vânturișcă,
din prea îndepărtatul seceriș.

Ascunși, în spatele școlii,
tot strânsul mărunțiș
îl jucam la rișcă,
până pierdeam și ultimii bani,
şi-atunci amanetam
jumătate din inelul lunii
de deasupra gării,
de deasupra morii,
pe unde înfloreau
cei mai frumoși castani
din satul pierdut prin podgorii.

ORHIDEEA

Tags

tablou-orhid.-04~842968.

De unde să luăm aminte?
Sau cel puțin amintul,
viul, argintul
care
ar putea să ne-nvețe
cum se destramă
firul
din iarba fiarelor?

Cum poți duce,
nepământeano, în grai,
amețitoarea frumusețe
pe-o legănare de creangă?
Tu știi că trandafirul,
rigă a toate-n livadă,
se ridică pe cântec să-ți vadă
vraja izvoarelor?

Din ce blestem de talangă,
otrava din fagur ți-o cheamă
cu numele meu?
Ești duh, părere, sau floare?
De ce frumusețea,
mai mult ca adusul aminte
mă doare?

Poate că Dumnezeu,
‘nainte de a-i dărui lui Adam
din inimă femeia,
i-ar fi gândit
o heruvimă
cu-aripa-n colb de catifea,
dar l-a oprit, ca o șoaptă din tei,
orhideea:
” Eva să fie a lui,
dar oglinda ascunsă a ei
să fie numai a mea!”

FLOAREA SOARELUI

Tags

sunflower_sunset

Despre floarea-Soarelui
n-am povestit niciodată,
cu tocul
muiat în aghiazmă,
nici cu fum de tămâie,
ca norul nuntind în mireasmă.

Despre ea se scrie
cu tristețea și focul.
Oare-ale mele-s?
Oare-ale Lui?

– Floare a Soarelui,
pentru cine sub aur de brâie
pecetluiești, în cămară ca-n fagur,
ulcior domnind untdelemn?
Pentru rănile cui,
agonisite apusuri de hrană,
cu răsărit nelumesc în coroană –
minunea luminii, străina?

Oare de ce n-ai spus Soarelui
că vrei să Te urci până-n vârf
blestematului lemn,
însângerându-i tulpina
cu scrisul de mână
al fiecărui cui?

WELTANSCHAUUNG

Tags

sus15

Ca vederea să-i fie întreagă,
ochiul se naște încă o dată din ochi,
precum pierdutul rubin de la soare
răsare
pe-obraz feciorelnic de fragă.

Crește văzduhul, dar la fel și aripa,
de-a rândul,
cu fiecare lacrimă
renăscând, mereu și mereu,
până la ochiul ce poate privi
spre-A-Toate-Văzândul.

Unde Te duci,
când fiecărui ochi
îi crește subtochiul?
Dincolo de-Arcturus, de Vega,
pe unde alfa se-ascunde-n omega,
nu Te doare septunghiul,
ziua odihnei,
ce-l știu numai triunghiul
și ochiul?

Aseară
Mi-ai trecut prin grădină,
ca o mireasmă de-a nopții
din floarea străină
ce mântuie morții,
dar eu Te-aș fi vrut ca un trăznet,
iar nu untdelemn de al milei.
Au nu în miezul de noapte
văzutu-Ți-am lumina înaltă a zilei?

Cât o mai fi până în miezul acela,
altar cu ușa închisă-n grăunț?

Aseară
a seară se făcuse ochiului meu,
de-atâtea ori renăscut să Te vadă,
dar Tu ai trecut mai departe,
desculț,
păşind printre șoapte,
pe aburi – miresme
de la cădirea viei.
Apoi Te-am pierdut
către miezul de noapte
din cămara de nuntă-a făcliei.

CÂNTEC PENTRU PĂCĂLICI

Tags

,

efim-volkoff-peisaj-ucrainean-cu-bordei

Foto: Efim Volkoff

De la plop și de la tragăn
Cântec ți-am făcut, de leagăn.

Steaua-și scapără scorușa
Pe bordeiul cât brândușa.

Mă-ntreabă: Ce oră e?
Bursucul ce sforrrăie.

Doarme mazărea și stupul,
Prin abecedare lupul.

Chiar și-n grajd de chihlimbar,
Doarme puiul de măgar,

Mic și el printre alți mânzi;
Mama-l soarbe cu-ochii blânzi.

Lacul stelei-i zice: vino!
Tu de ce nu dormi, lumino?

Dintr-o nucă e covata!
Greierul și-adoarme fata,

Torcându-i din fir de lună
Somn ușor și noapte bună.

Visul mândru s-ai în prag!
Pleoape peste cântec drag,

Grai de nalbă în ferești!
– Dormi, ori iar mă păcălești?

NICI MOARTEA NU MAI E CE-A FOST

Tags

maria-c899i-c3aengerul1

Nici moartea nu-i ca moartea
așa
cum fuse ieri!
Contemporan cu ea,
în fiecare zi discutăm peste gard
nimicurile.
Adesea zâmbind,
ne schimbăm plicurile
cu adresa greșită.
Aseară
m-a întrebat
dacă mărul meu mai face mere.
De alea, pârguite a ispită
din prima cădere de stea.

Și mi-am zis:
Oricât de năpraznică
și neîncălecată în șea,
încă mai tânjește
după vinul prea sfânt purtat în ulcior
de prima muiere.

Și-am întrebat
pe vecina-mi, săraca,
dacă poate să muște
cu placa…

Follow

Get every new post delivered to your Inbox.

Join 308 other followers