CE-AMICUL PLATON NU ȘTIA

Tags

,

 

Image

Cred că iubirii noastre,

întregul ei arcuș,

din îndelunga mângâiere

a strunii

să-l rostească,

i-ar trebui mai multe trupuri,

și, de ce nu?,

chiar timpuri

ne-nveșnicite încă prin altoi.

 

Dimineața -

un trup de ape să alerg spre tine.

La amiază -

un trup de tei.

Din umbră și mireasma lui

să afli ce-ai dori,

numai pe vârf de șoaptă să-ți îngân.

În pragul serii,

tu, cu-obrazul tău

pe-obrazul meu,

din trupu-mi de vioară,

ecouri de prin început de lumi

vei destrăma din cântecul amar

al florilor

pelerinând agale

aleanului de rod.

Iar noaptea,

în loc de lampă vom aprinde-un Platon.

O, cum vor râde până-n miez de lacrimi,

și miez de flăcări și chiar miez  de noapte

prin trupurile noastre Ideile căzând,

ca îngerii căzând…

Setoase-or fi ca noi de patima sorbirii

din nepermisul șipot

al Luminii,

prin luturile noastre

ca îngerii căzând…

Ce Platon nu știa,

doar numai tu și eu,

că nu-n Idee,

ci-n lut de om îndrăgostit    

e drumul cel mai scurt spre Dumnezeu.

 

 

 

DECLARAȚIE

Tags

Image

Despre mine aveți toate datele
chiar
și-ale verișorilor mei:
cedrul, molidul și pinul.
Nu am declarat poemele lunii,
nici tot seninul,
nici tot verdele
pe sub iarnă rămas,
dar mai ales
ce-am vorbit cu Dumnezeu
la taifas.
I-am spus:
”Cea mai bună scândură,
pentru-a Răstignirii din icoană
e-n partea răsăritului meu.”
Când l-am văzut că se-ngândură
și stropul de ploaie
se-anină sub geană,
și eu -
cu-o negura-n priviri:
”Ce ar fi, Doamne,
eu cred c-ar fi destul,
să mă oprești ca icoană
numai îngerului
Bunei Vestiri?”

Cam acestea-s toate
din chestionarul cu Țesătorul de Har.
A!
Uitam să declar
că la plecare mi-a dăruit,
abia cules din nori,
un curcubeu.
Și iar era să uit:
Și-un zâmbet!
Atât de fin
precum în somn se-aude
suflarea unei flori.

 

 

NU-L ASCULTAȚI PE HERACLIT!

Tags

cais-inflorit
”Cu-o floare mai înalt
mi-e soarele de ieri”,
așa în frunza lui
ne-a înfrunzit caisul,
din Orionul urzitelor tăceri.

”Ca voi au fost și ei.
Veneau din mâine
cu mâinile
cântec în cântec.
Doar numai pentru-n timp
au fost odihnă,
somn,
țărână,
apoi toate cărările sevelor mele
din ivăr au sărit,
țâșnind
de sub clempuș și clanță…

Și iată-i din nou,
mână în mână.
Cântec în cântec -
aprilul sărută pe mai,
de spaima de timp,
în muguri se-ascund,
dar o descalță
și-ncearcă aripilor visul.

Cu-o veșnicie mai înalt,
printr-un sărut,
mi-e soarele de ieri”,
și repetând,
ascuns zâmbi caisul:
”Nu-l ascultați pe Heraclit!
Când ești îndrăgostit
nimic nu curge,
totul se înalță!”

Image

UMBRA COPILULUI

UMBRA COPILULUI

Întotdeauna copilul
are vârsta mării
și a soarelui.

Copilul, soarele şi marea,
au limba lor
numai de ei cunoscută
cu care unul din altul
pe rând se culeg.

Îl mustrăm:
Ți-am spus
să nu te joci cu străinii!
Să mergem de-aici
că se face târziu.

În urma noastră-au rămas
din mare -
un murmur,
din soare -
apusul.

Umbra copilului
înainte-ne,
aleargă
țipând ca pescărușii:
știu, știu, știu!

L-am învățat
făcutul de târziu
și făcutul de frică din zare.
Acum
este ca unul dintre noi!
Umbra lui
e croită din același giulgiu
și pânză de catarg
a omului mare.

În spatele nostru,
cu valurile roșii ale mării
se joacă de-a răsăritul
apusul de soare.

Follow

Get every new post delivered to your Inbox.

Join 962 other followers