LA EUFRAT, LA ZĂMISLIREA LUNII

Tags

, ,

96693934_Susan_Seddon_Boulet_19411997__Brazilianborn_American_Goddess_painter__TuttArt__8_

foto by Sousan Seldon Boulet

LA EUFRAT, LA ZĂMISLIREA LUNII

Ninhursag
grăitu-a din nou către Ninlil:
”Ești încă timpului copil,
dar trupul tău e înflorit
atât de crud în foamea de rodit.
Să nu ți-l vadă dezgolit
nici Eufratul, nici palmierul,
dar mai ales Enlil,
luceafăr zvelt cum n-a văzut Sumerul.

Era spre seară.
Nu era nimeni să o vadă,
așa cum spune scrisul
tristeților de lut cu fiecare cui,
când printre sălcii o pândea
Enlil și raza strecurată-a lui
prin spinii trandafirului din dor.

S-a dezbrăcat Ninlil
până la cântecul cu forme de ulcior
alb cum îl ținuse-n palme tremurând
olarul ca pe visu-i drag.

Era când salcia pe mal
mai pâlpâia în verde spre-nserat
subțirea-nchipuire din chimval.
”Ești încă timpului copil,
așa-i grăise Ninhursag,
ferește-te
să nu te-atingă undele din iaz,
dar mai ales, ascultă-mă Ninlil,
ferește-te de gândul rău
ce ți l-a pus
Fiul-de-Cer cu sceptru și tiară;
din carnea ta va rupe ca o fiară,
luceafăr zvelt
cu buzele-nsetate
de trupul tău.”

O, niciodată
râu-prințul Eufrat
atâta lună plină în brațe n-a-nflorit
și-o săruta cu fiecare undă
cutremurat
până la piatra din străfund
cu care raiul s-a zidit.

În vremea-aceasta, ba greșesc,
nu se născuse timpul nostru,
parcă
era mereu april.

Din trestii cântătoare
o barcă
și-a făcut Enlil
plutind spre ea
ca mâl viclean spre lotus
când din lumină-i bea.

Luceafăr zvelt,
Fiul-de-Cer,
să nu o înspăimânte,
a început să-i cânte
cu inima, ca valul,
cum n-a cântat chimvalul
de când aduse, furt din cer,
focul iubirii din Sumer:

”Iubește-mă,
cum nu a fost iubire
de la-nceput de lumi,
de când mă știu.

Iubește-mă
presusului iubirii
pe-acolo unde numai noi suntem,
departe de cuvânt pustietor
ce-a bântuit spre tine Ninhursag.
Înoată-mi sufletu-mi și-mi spune:
Bine-ai venit la mine-n prag,
luceafăr zvelt ca palmierul!
Hai, spune-mi cât de mult ți-s drag
și-ți dăruiesc
înaltul din genune spre tărie
și-n patru colțuri lumea
ce-au înflorit Sumerul.

Vino,
în codru-mi mirosind a cetini
și a miresme de santal,
în brațe să te port
ca ardere de tot…
Frag pentru fragă,
buzele noastre
fântânii începutul
au să-nvețe
și numai cu sărutul,
întreaga-ți frumusețe,
precum e roiul în livadă,
povestea din lumini să ți-o culeagă!”

…și-l asculta Ninlil
dar nu înțelegea
hipnotizarea fiorului subtil
cum ar putea, cum a putut
ca vânătorului atât de drag…?
Dar sfatul dat de Ninhursag
suna tot mai departe
precum un dor pierdut,
ca visul roșu din ulcior –
durerilor de strugur
zdrobit sălbatic
sărut după sărut.
Pădurile se-aprind
și toate dintru toate ard.
Se-acopere în fugă
și pe sub cedri-aleargă
precum gazela ca să scape de ghepard,
dar inima-i uitând de Ninhursag
o sfătuia-nțepată de brădet:
Ce-ar fi să-ncetinez din fugă
cu pasul mai încet,
că tare m-aș vrea prinsă
în brațe de luceafăr și ghepard?
Pădurea inimii-i aprinsă
și toate-n mine ard.
La ce te-ajută sfătuirea
ce ți s-ar vrea să-ți fie gard
când focul ți-a trecut de poartă?

…și cum au ars!
Din ei numai sărutul
a rămas.
Ce a urmat,
din timp ne este rupt,
să nu citească lutul.

Tăblița este spartă,
dar ciobul încă arde
din veșnicia ce curgea la Eufrat.

CÂNTEC REGINEI NINLIL DIN SUMER

Tags

, , ,

inanna-ishtar

”Ninlil: E adevărat, Enlil este regele tău,
dar eu sunt Regina ta!” ( Tăblița de lut 9205, din colecția Nippur)

Iar în seara a șaptea,
din luna Apelor,
când îi pândea Ninhursag,
după stele,
ca ochii flămânzi ai jderului,
el îi cânta lui Ninlil din lăută:

”Regină a brațelor mele
și a Sumerului,
sărută-mă
cum flăcări pe trup de ulcior
se sărută
până ce visul și-l sting
tot în foc,
ca noaptea-n cenușile ei de cocor.

Îngăduie,
cu numele tău să mă joc,
ca tăria adâncă prin ochi de copil:
Ninlil, Ninlil, Ninlil…
Toate tristețile Eufratului,
în jurul gâtului tău,
lasă-mă să ți le-nșir colier
cu fiecare sărut…”

Așa-i cânta lui Ninlil,
la Eufrat,
îndrăgostitul din Sumer.

”Crede buzelor mele
că a rodie
știu s-aducă rodirea de cântec
și a focului crud
buzelor tale.
Nespuselor ape
până-n străfund mă aud,
ca albul sânului tău,
aproape…

Regină Ninlil,
e luna Apelor și a iubirilor.
În albastrul glasului tău de april
mă scufund
până la frica dintâi
a trandafirilor,
ajunși ca și noi
un singur trup și mireasmă
lăutei cu umăr rotund.

Ziua-ntreagă
am întrebat soarele
unde-a ascuns Eufratului
stelele noastre din cer
și nu a știut.
În noaptea aceasta
cu mir de nard părul tău îl voi unge
și îți voi fi colier
pe gât, cu fiecare sărut.
Ne-ngăduită Regină,
două cuie-or rămâne
tăbliței de lut
despre focul ce-a ars pentru noi.”

Când soarele s-a-mbrăcat în apus
îndrăgostitul din Sumer
Reginei Ninlil i-a-nflorit
trupu-n livadă
sărut după sărut.
Noaptea s-a prefăcut în lumină,
și din lăută
chiar până azi li s-aude cântând
până la noi Eufratul
din tăblița tăciunelui de lut.

CÂNTEC SUMERIAN

Tags

,

In port-migdal inflorit

Pâlpâia
ultima floare de cer
în unda Eufratului amar.
Îndrăgostitul din Sumer
în luna Apelor
de la primul sărut,
spin cuneiform cu foc îl scria
pe tăblița de lut:

”Mai stai lângă mine…

Numai la ora aceasta de noapte
migdalul înflorește.
Numai la ora aceasta din noapte
migdalul înflorind
lumina ne-o cântă
din fără de strune.

Numai la ora aceasta din noapte…

Acoperă buzele mele,
albul opririi-n minune
să nu ni-l scuture.

Nu cumva…

Mai stai lângă mine.
Numai la ora aceasta,
când părul tău
întreaga noapte și-a despletit,
privighetoarea
își sfâșie ghiersul singurătăţilor.
Ascultă-o
prin miresme de tei.

Acoperă buzele mele,
nu cumva,
nu cumva să rostească,
la ora aceasta de noapte
nimic din tristețile ei.

Mai stai lângă mine
ca luna sorbind din scorușă.
Dimineață
o să ne prindă Olarul,
cum stelele
ne-au ars prin sărut,
pân-au tăcut, cântecul lor
în cenușă,
pe tăblița aceasta de lut.

Mai stai lângă mine
până la ultima floare din cer.
Numai la ora aceasta din noapte
și doar pentru tine
voi înflori precum migdalul din Sumer.”

CE-O FI VISÂND CAISUL?

Tags

,

juste-apres-le-debut

Pe sub rădăcina acestui cais,
cândva o să m-ascund
să-i caut ița spre vis
și să-i gust din ecoul
somnului mare.

Puntea va fi stropită cu vin
din apusul de toacă
și soare.

Așteaptă-mă!

Va fi doar o joacă…
Nu cumva
din vreun sâmbur amar
lacrimei umbra să-i bei.

Tărâmul
nici chiar de luceafăr ajuns,
pe unde genunea-și
dormea, încă-n mugur,
scânteia de-aprins începutul
din somn către vis,
când veacul era nepermis,
tărâmul acela
nevrâstat cu târziu
numai în brațele tale îl știu.

Îmbrățișează-mă!

Până-n duhul visat de cais
flacără luiși – părutul,
ca-n începuturi de lumi,
când nu era decât
fiat lux,
adică sărutul.

RADIERĂ

Tags

camile-in-desert

Am fost han
drumului
ducând spre nicăieri;
la răscruci –
același castan la cerșit
și-o mulțime de ieri.
Cămilarii
pustiul din mine-au băut
şi s-au ascuns după oala de lut.

Chiar și umbra lor
a murit.

Într-o seară
le-am strâns chiuiturile,
dar și geamătul greu,
și am deschis o gară
ca să-L aștept pe Dumnezeu.

…parcă-L și văd cum coboară
pe scara ultimului vers.
Mă voi topi în brațele Lui
ca luna plină în alb de cais:
– Doamne,
deși nu mi-ai promis,
pentru nașterea mea,
nu cumva ai uitat să-mi aduci
tot ce-o moarte întreagă-am cerut?

O gumă de șters.
Nimic altceva…

OARE DE CE-AM VORBI DESPRE POVEȘTI?

Tags

002 (640x513)-marianna mikhaylyan
Artist: Marianna Milkhaylyan

Toate poveștile
încep cu aceeași tristețe,
așa cum apele prin cetini
foc din luceafăr sorbind
devin cântec.

– Așa cum în brațe te țin,
orice poveste cucutei
geloasă i-ar bea din venin!
Ce-ar fi
ca basmul să-l spunem altfel?
Un sărut pentru o dată,
de două ori…
– Vezi că ai scris greșit!
– Ce contează? Acel ”odată”
nu-i pentru noi,
ci pentru ”niciodată”.

Și cum ”niciodată”
demult a trecut
spre codrul lui, cu ”a fost”-ul,
o fac pe prostul
și-ți mai fur un sărut,
așa,
precum ape prin cetini
focul sorbindu-l din stele
devin cântec,
ca trupul tău de lumină
în brațele mele…

UNDE E FRATELE TĂU?

Tags

copac_an_mare

Lemnul de nuc
e atât de scump
pentru că nici o tristețe
nu ar putea
atât de adâncă să fie,
decât poate numai a Lui.

Lemnul de cireș
e atât de scump
pentru că numai el
auzind șoaptele îndrăgostiților
le cunoaște-nfloritul în alb.

Oare nu
lemnul de cireș
știe să cheme luna
pe numele ei mic?

Dar al meu?!

Tăietorul de lemne
va citi apusului de soare
scrisul de mână
zgâriat pe coajă ca pe său:
Cum de-ai purtat o viață întreagă
semnul lui Cain?
Rătăcitoare țărână…
Rătăcitoareo,
unde-i cireșul, fratele tău?

PRIN SPINI ȘI PĂLĂMIDĂ MĂ ÎNTORC

Tags

,

img_2510

Cum aș putea
țărâna
să mi-o cern,
de pleavă să o scutur?
Trecut prin vierme,
inelul lui furând,
bobu-a-nflorit cu aripa de flutur.

Mă doare
focul
când întorc neghina
și-adâncul ei din fire
îl strecor.
Oare așa m-ăi fi avut în gând?
Că numai sete am rămas
și zbor
până-n străfundul săpânței de lumină.

Mâinile Tale
așa cum le-ai întins
pe lemnul de prohod amar
cum ai putea
ca să le strângi a pumn
precum ciocanul de judecător?
Eu știu
cum chipul Tău
argilei mele Tu l-ai scris
pe când erai îndrăgostit Olar,
că simt și azi pecetea de sărut
ulciorului de lut
ce încă poartă vinul Tău oftând.

Nu vin la Tine
cu ceartă sau pricină,
căci amândoi vom pierde
de fi-va judecată
cu sobor;
și cel care iubește,
și cel care-i Iubirii purtător.
Tată,
cu mâinile întinse de olar,
ia-mă în brațe
ca pe-un neprețuit ulcior
ce încă poartă vinul Tău,
din vremea mângâiatului
cuvintelor pe oale
când nu era ispita celui rău.
Tată,
de-s fiul tău de duh risipitor
sunt totuși fiu
și-al lacrimilor Tale.

OFTÂND, UN FLAUT ÎMI CÂNTA

Tags

cartea cu ilustratii si coperta-page-001
Foto: grafica by Anci Dan

– Ce fel de acvatic gherghef
i-a cusut ghiocului
ape și flăcări șoptite-n sidef?

– Depărtările, depărtările…
(mi-au răspuns mările)
Cu urechea sărută-l
și-ascultă-i în zvâcnet
inima mea și a focului.

– Eu care-am ars
până m-am stins în sărut,
mai am o întrebare
sub pleoapă:
De ce nu mi-ai zidit
ghiocul din apă
precum cleștarul crud?
Nici Tu nu vrei ca să-mi răspunzi?

Nici Tu, nici marea…
De ce
în ghiocul acesta de lut
Ți-ai ascuns
până-n străfundul tristeții
însingurările?
Iar eu când prin ele mă caut
de ce
numai plânsul Tău îl aud
prin pustiuri de flaut?.

Predestinație

Tags

pagina_de_manuscris_decorata_cu_plante_si_animale

În aceeași bancă de școală –
elevul Iuda și elevul Iisus.

E ora de caligrafie.

Învățătorul le dictează,
arătându-le cum se scrie
cercul,
ovalul ca oul de găină
ce doarme în fân
și bastonașe, toiege
și-aceleași cârje de bătrân.

Iuda scrie cu pixul.
Iisus, mai sărac –
cu-n plumb de lumină.

Elevul Iuda
se întoarce spre elevul Iisus,
care privea într-o parte
ca printr-un vis,
adăugând la fiecare cârjă un sărut
și scriind ghiocei:
”De ce nu scrii cum ni s-a spus,
cum ni s-a scris
pe tablă?”

Ca să se împlinească Scriptura,
învățătorul a strigat către ei:
”Hei,
voi cei de-acolo,
țineți-vă gura!”

Amândoi s-au apucat să scrie
cum pe tablă semnele li-s.
Iuda
va lua 10 la caligrafie
repetând perfect
cârja, toiagul și cercul
cum de ștreang e adus,
iar Iisus
va continua să scrie ghiocei
și desigur că-l vor lăsa repeten

Follow

Get every new post delivered to your Inbox.

Join 277 other followers