Pe frunza toamnei
cântă-mi de ulciorul,
despre fecioara furându-mi mângâieri,
cum a prădat de vâlvătăi cuptorul,
și buzele – rubinul.

Dar, și mai bine,
adu-mi cu paosul și vinul
ce-ar fi ca să mi-l verse pe mormânt.
N-ar fi păcat
să-i irosim
cântarea nouă?
Știi? Iarba va avea o veșnicie
firul pierdut să-l deslușească-n rouă
și să-mi cârpească ultimul cuvânt.