Curge
cântecul
mamei
ca printre cetini
apele lunii.

Culcat în leagăn,
pruncul a-nchis
pleoapele.

Lăstunii,
din mugurii casei,
înfloresc,
de sub aripa mamei,
chihlimbarul de cioc

În odaie,
cu vrâstă de aur în straie,
mireasma de pâine
spre opt împletită
adoarme și ea
sub clopoțelul de foc.

Mama și Maica îngaimă
încă o șoaptă
din străvezimile  subțiri
ale luminii.

Pruncul de sus
îi face din mână celui de jos.
Oare ce i-o fi spus,
Fiul de Domn
îmbrăcat în colind?
Pruncul din leagăn
îi zâmbește prin somn,
gângurind…

După ultimul înger
mânecându-și tiptilul
adoarme și mama,
iar sus,
obraz lângă obraz,
Maica Domnului
și Copilul…