Cu arc făcut-ai roza, spre-a-ndepărta păscutul,
Scripturile Iubirii  sunt cuiele și spinii,
Frumsețea nu dezmiardă, în scoică-auzi durutul,
Nu suferința-n toate e geamăna luminii?

Cum să Te caut bolții când mi Te-ai dat suflării,
La colț de veac cerșindu-Ți  tăria-ntr-o miridă?
Bob de nisip Ți-s ușă, liman și prag al mării,
Eu, ultima tristețe din strai de crisalidă.

Proorocească-mi iarba cum fi-voi după treier,
Spre vânturare-i umbra, și pleava, și nimicul!
Tu-ți vei pleca genunchiul spre-a săruta un greier,
Așa cum pentru Mire bea-ntâi din moarte spicul.

Putea-vei să-ncepi nunta fără de mine oare,
Tu, care-ai pus lumină în cuib la fiecare?

Dumitru Ichim