Vruși acatist din mine, și-Ți gem ca o furtună.
Ascuns-ai, unde, cheia? Sub care prag al lumii?
Ți-s tot mai verde-n cheamăt, din nelumiri de strună,
Cântând pe-aceeași limbă cu-Omar, Serghei și Rumi.

Dă-mi zbor din porumbelul, genuni roind prin cețuri,
Oprit în alb, eternul, cristal și helix scării…
Să nu îmi cerți cu-anatemi smochinul, nici cu-nghețuri,
Că Te iubesc ilogic, urcând talazul mării.

Iubirii n-oferi hamuri, ci tavă cu jăratic,
Întreg oceanul legii-‘i dă, lege nouă, geana.
Fă litera să zburde-n sărut de foc, sălbatic,
Spre-a fi prea sfântă cupă a mirilor  din Cana.

Cum poți, atât de aur, din plâns să-Ți faci zăvoare?
Trimite-mi porumbelul cu semnul de-mpăcare!

19 august 2016

Dumitru Ichim
Kitchener, Ontario