”Iubite, din Cântarea Cântărilor, ți-s roaba!
N-ascunzi sub borangicuri frumseți de lună plină,
De arde-n flori migdalul nu-i poți spori podoaba,
Că fără preț e mustul ce-a stors din lut lumină.

Pe unde îți porți turma apusurilor roșii,
Mieluț purtând în brațe cu lână ca Hermonul?
Iubește-mă ca vântul smulgându-și chiparoșii,
C-o dată-i beat de ceruri, divin psaltirionul!

Înfrunză-mă-n săruturi, înfremătând măslinii,
Că-n verdele de flăcări dă auru-n porfiră!
Din cedru ni-i cămara, bea-mi nopțile luminii,
Și rodiei povestea cum buzele-o rodiră!”

”În inimă te-ascunde, mireasm’-a ei și-mi cântă…
Se-aud pe-afară gloate, închide Cartea Sfântă!”