Și-n apă-Ți este focul, nu-n curcubeu vezi fumul?
Doar mințile chiorâște Îți cântăresc tăciunii,
Azi inima-nflorește că-i simt din răni parfumul,
Din scrisul de sprânceană ce încă-l ştiu lăstunii.

Străina Ta splendoare, întreagă n-o da râmii,
Precum feriși pe Moise – zăbranic cu apusul.
Nu-Ți cer măslinii sacri, trimite-mi doar salcâmii,
Deasupra mea să-mi ningă-n fiorul alb nespusul.

Când luna Îți adoarme ca un mieluț în poală,
De ce n-ai grăi humii adânc neprins de carte,
C-asemeni ca-ntr-o scoică – împărăteasca-Ți boală,
Rodit-a în Treime dor omenesc de moarte?

Vrând să Te prind în nume, Te-aud pe sub cuvinte:
– Tot căutați Iubirea prin vorbe și morminte?