Departele e umbra târziului aproape,
Ce-amar e până-n sâmbur, cioplit ca o lădiță.
De n-ar fi răsuflarea din mersul Tău pe ape,
Mi s-ar usca și iarba crescută din peniță.

Mereu, și zi, și noapte… Eu Te iubesc cu frică
Și sunt gelos pe Iuda furându-Ți sărutarea.
Cămara de ni-i gata, din scris de rândunică,
De ce mi se cojește, ca de pe șerpi, cărarea?

N-auzi? E plâns, ori soare, în verdele secarei?
Cum de-ai ascuns în beciu-mi însemnele-Ți de rigă?
Îmbrățișării Tale dă-mi brațele Niagarei,
Oceanul ce desparte dezleagă-l din verigă.

Apus, covorul roșu pe dor de mări se-nșoaptă.
Fă semnul pentru nuntă, toți cedrii Tăi ne-așteaptă!