Aripa-i nebunie, nu-i zgârci pios de labă,
Dă-i dreptul de ilogic așa cum roua beu-l!
Să arzi până când sperla ți-e raiul din podoabă,
Furtuni, stihii, cum țese din moarte curcubeul.

Nu știu ce se întâmplă că sunt în tot ce nu e
Și-am întrebat iubirea: Tu știi ceva, hai, spune!
Că roza-n trei de-i floare, n-a renunțat la cuie,
Tristețile luminii șoptindu-le din strune.

Ne-ngăduitul poartă osânda în tiară,
Safirului cu vorba nu îndrăznesc să-ntinu-l,
Vinde-un pogon de ceruri și cumpără-ți chitară
Și ia-i beția-naltă ce n-o ajunge vinul.

Pe filosofi îi lasă să taie firu-n patru,
Dar află cum sărutul, păcatu-l face sacru!