E-un lucru demn ca să-ți admiți nămolul,
Dar și mai sfânt de-l urci prin crin de apă.
Covor regal dă-i clipei, și nu țolul,
Când focul Lui se-aprinde în năstrapă!

E-același timp și slugă, și pohotnic,
Dar inima-i făcută-n noi să beie
Nu din poșirci, dă-i vinul blagorodnic,
Păstrat sub cheie-ascunsă-n altă cheie

Pierdută-n mine, la-nceputul lumii…
Satan și Tu mi-o vreţi demult pe masă!
E chipul Tău în zvârcolitul spumii,
Bătând la ușă când nu sunt acasă?

Eu, Cirineanul, o să-ți spună nucii,
Mă-ntorn acasă după dusul crucii…