Aceste frunze, păsări la toamnă au să zboare…
O să-ți miroasă vorba a cetini și lumină,
Turcoază va fi cerul, cum doar albastrul doare!
Sfârșit de vară-n toate, țesut din prima vină.

Iubirea las-o strunii, și-alt lemn azvârle-n vatră,
Ni-i cald cuibul cenușii, ca orice-adus aminte.
Rămas nu-i vin în oală? Zdrobește-o de piatră!
Destule-avem în beciuri, altfeluri din cuvinte.

Străinul corn, departe, mai bine-ar fi să treacă-n
Desișuri de Muskoka spre nordul tău, cu cerbii…
Pe umăr despleti-vei stihiră de mesteacăn,
Când eu mi-oi toarce somnu-n arhondaricul ierbii.

De ce îmi ceri rubinul, sclipind din rime rare?
În orișice aripă e-o frunză migratoare…