Fărădelege minții, scandal de-a axioma,
Război cu silogismul – când inima te-mpsalmă!
E vin care mai poartă din Dumnezeu aroma
Din prima-mbrățișare-a frământului din palmă.

Mormântu-i gol seminței, tu vrei să-i strecori floarea?
De ți-ar fi-n aur frâul, poți tu-nhăma simunul?
Cum vrei să scrii pe hartă fără de țărmuri marea,
Și-n limbi de mult timp moarte fiorul și lăstunul?

N-a mers la școală focul, dar el citește lemnul,
Neînțeleasă-i gloatei solara lui sanscrită.
Însemnătura-n cercuri inelului e semnul,
Că și-n copac Iubirea, ca-n templu-a fost slăvită.

Eli, Eli… cum oare? – Taci, minte, ispitirii,
Că n-ai fost tu pe cruce, ci inima Iubirii.