Mai mult pietriș mi-i firea. Din care luturi Tu m-ai
Ales, frământ cârtirii, țâșnindu-Ți de pe roată
Ca păstrăvul din palmă? Rod vântului sunt numai?
Că spicul Tău deasupra-mi mă cere la socoată.

Prea-s noduros, iar vremii-i înghit poșirci de acru!
Fă-mi altă plăsmuire, cu mai puțin departe.
De-ngădui ca rubinul să-Ți poată bea din sacru,
De ce te-ascunzi Iubire, tot dincolo de moarte?

În inimă de-s sudul, neapărat vrei nordul,
De parcă simți în setea-mi deliciu rar, plăcere.
De mi-am pierdut o deltă, dezțărm prin stânci fiordul,
Coroanei nestemată, cum Riga-al meu mă cere.

O viață-am dus pustiul, în locul Tău, adaus,
Fără să știu c-alături mergeam către Emaus.