Tags

,

Crearea-Evei-din-coasta-lui-Adam

Mă doare mai mult seara, când nori spre-a amurgi nu-s,
Ci-albastrul pur al nopții, steaua amar de castă,
Arțarului îi țese vis greu, c-ar fi Longinus,
Ce Te-a împuns pe cruce cu sulița în coastă.

Nu ar fi fost mai sigur, de-a morții îndoială,
În inimă – străpunsul, în două să o frângă?
De ce atunci în coastă – dovada vrut finală,
Când ar fi fost mai practic, cum sta în partea stângă?

Mai trist ca toți arțarii, de primul om se spune!
Era atât de singur, că Domnu-n îndurare,
Luând în somn o coastă făcu prima minune,
Asemeni cu lumina când a uitat de soare.

Din coastă-a fost femeia – lut sfânt și al durerii,
Iar tot din locu-acela și fructul Învierii.

Advertisements