Dacă vorbim despre culesul viilor,
și nu de-al morților,
atunci
lăsați-i pe cei vii
anotimpul focului viu
să-l culeagă.

Ne-așteaptă ciorchina de coarnă
amirosind
a cântec legănat și-a fragă.

Numai buzele știu
pe unde
veșnicia se-ntoarnă
să ne-mprumute
flăcările, lutul
și firea luminii – sărutul.

Dacă este
culesul viilor,
lăsați pe cei vii să culeagă
și-alungați bocitoarele,
cărturarii și curvele lor din podgorii,
muierind despre galben,
căzutul lui
stricăciunii.

Cântați anotimpul focului viu,
cântați!
Soarele e rudă cu noi,
izbăvitorul de tot ce-i târziu,
cu prima rodire-a minunii,
când însăși apusul luminii
răsare curat înnoită prin sacrul sărut –
anotimpul cel veșnic
al focului viu
prin podgorii.