Tags

,

8a-Atlantida

LUMINÂNDĂ SUMERIANĂ

Ninlil,
regina primului văzduh
şi-a aerului doamnă,
de ce-mi vorbeşti de veşnicie,
tu care-o porţi,
dar nu-i ştii ţesătura?

Precum nemărginirea mării,
oare nu ştii
că veşnicia şi nimicul,
sub zodia ursitei – gemănării
ar fi să-i fie,
de nu ţi-aş bea cu ochii şi cu gura
întregul Eufrat pân’ la izvor?

Tu ştii că veşnicia şi nimicul
nu muntele bazaltului ascund,
ci duhul lui
şi borangicul
cu firul răsucit a dor,
cum numai cu lăuta zicu-l.

Tot ce-s pământ,
ţărânelor părutul,
dezleagă-l cu subţirele descânt,
înveşnicindu-l
cu focul şi sărutul.

Când te dezbraci, Regină,
de tot ce te înnoaptă,
şi rămâi
întru frumseţea văzduhului dintâi,
trup de lăută şi lumină,
cum poţi sălbaticul ghepard
să-l porţi, zâmbind,
legat numai cu-o şoaptă?

Mai spune-mi:
”Dragul meu drag,
spre tine vin, ca unda
ce-şi tremură lumina…
De veşnicia mea, lăsată lângă prag,
când mă descalţ,
numai prin tine
spre ceea ce am fost
mă-nalţ!”

Ninlil, tot lutul meu ascultă-l
cum încă arde
sub chipul tău înveşnicit în smalţ.

Ghiocul cântă-n perlă
ce marea n-a putut
cu prinsul să-şi cuprindă
necuprinsul.
Cum să-nţeleagă valul?
Suspinul nu se vinde,
că fructul de tristeţe-al suferinţei,
spre-a străluci în diamant,
mai scump e ca viaţa,
deşi-i aşa plăpândă.
Numai prin moarte scoica
dă perlei dimineaţa
şi veşniciei tale-o luminândă.

Dă-mi vinul roş!
Cu buzele tale dă-mi roşul din vin.
Fă-te ulcior,
crudului psalm al lutului!
Eonului,
minunii, întruchipare străină.
Dă-mi roşul, mai vin decât vinul,
ca buzele tale
sărutului,
când tot Sumerul luminu-l!