</a

Hai, scrie diece, în grabă,
uric tăbăcit în Pergam:
”Cai negri din țară arabă,
cu ținte de aur pe ham,

trăsuri și calești și rădvane,
ca-n solz pâlpâind felinar,
livezi înflorind pe balcoane…”
”Mărite, dictează mai rar!”

”…să chiote vinul pe masă
ulcelelor – danț sub ulcior!
Vreau roua de stele culeasă
în cântec să-i pun sub picior.

Vison ca omătul pe munte
mai fin decât șoapta-n izvod
spre ea să-mi-ntindeți ca punte
când norii luceferi slobod…”

”Dar dacă șuvoiul, Mărite?”
”Din cer și din moarte îl smulg!
Tu, taci, scrie-n semne-aurite
tăcerea de clopot din fulg.

Ea vine sub voalul de noapte,
ca pasul de grâu prin paring,
de dincolo, mări sunt vreo șapte,
pe unde tainele lumii se sting.

Și-n buchi, pe sub iarbă măruntă,
semnează-mă – Floarea-de-Nuntă!