Tags

3_Mile_Lake-muskoka 3

Apele lui s-au oprit
pentru ca pădurile de dincolo,
prin oglinzile lui,
să vină tot mai aproape de spaimele noastre.

De ce ți-e frică de dorul din noi
ce-adâncul ni-l cheamă
mereu spre dincolo?

Prin liniștea lui
doar cu mocasini de condor
se șoptește
pentru că malul celălalt
e mult mai înalt ca nașterea noastră.

Vino în brațele mele
că numai așa vei putea auzi
cum înfloresc cireșii lui Muskoka,
singura cină-a privighetorilor
din pădurile de dincolo de somn.

Nu-ți fie frică de dorul din noi
cât încă sub brazi
ni-i lotca răsturnată,
cât timp lopețile ei
fâlfâie-n foc rămasului bun
vâlvătaie.

Oare focul acesta
nu-i inima lui Chippewa,
”omul-cu-piele-de-cireș”?

Pe urmele lui va trebui să plecăm
spre malul celălalt.
Tu nu știi că
mestecenii cei mai frumoși
sunt dincolo,
îngăduiți spre veac
doar răsfrângerilor noastre?
Sub coaja lor
sunt bătăile inimii mele,
poemele încă nescrise….

Ce dacă-i timpul lotca s-o adaug
firescului val
și somnului?

Lotca e numai o punte
de la o stea la altă părere,
ca-n manuscrise de mesteacăn
pe care mă grăbesc să le-mbrac
pe malul pădurilor de somn
ale aceluiași Muskoka.

Nu uita,
lasă lumina aprinsă
până când soarele,
la fereastră,
va bate de trei ori
semnul știut doar de noi.

Advertisements