– Să fim atenți
la tăcerile noastre
că ele seamănă,
leit de mult și fără greș,
cu cele ale lunii
oprită în cireș.
– Ce zici, n-o fi îndrăgostit?
E-atât
de visător și de tăcut!
– Eu cred că se gândește
la primul lui sărut,
răspuns-am ștrengărește.

Și noi tăcerea lui tăceam,
el pe-ale nostre le-a greșit
și-n locul nostru-a înflorit.