LIMBA FULGILOR DE NEA

Iți amintești ninsoarea de Crăciun,
după solemnul cu: ”In vremea-aceea…” ?
Pe-atunci și brazi și pruncii lor
vorbeau asemeni ca și noi
pierduta limbă-a fulgilor.

Și tâlcul ca o pasăre
zbura albastru prin tăceri,
până-n străfund
tăcerilor.
Să fie înger clopotul de brad
nins se lăsa și înflorea cu noi
pierduta limbă-a merilor.

Îți amintești scrisoarea de Crăciun
după solemnul cu: ”In vremea-aceea…” ?
Azi bradul e cu noi, dar pus în colț;
pe tăietura lui cum de uitarăm cheia?
Ne-ar fi deschis acel atunci din taine,
fluent vorbind în limbi de fulgi și măr
ce ning și astăzi ca în vremea-aceea,
dar pe cărări pierdute și pe haine.