Atât de proști am fost
și-atât de puri în toate,
ca primii oameni
dinainte
când nu erau cuvinte,
ci din privire și tăceri
se-nțelegeau
în limba florilor de meri.

Cum o fi fost tăcerea mea –
crai nou ori lună plină?
A ta,
în neastâmpăr de lumină,
către cuvânt făcu un pas,
dar tot tăcere a rămas.